În peisajul Bucureștiului interbelic, dominat de dorința de modernizare și de afirmare arhitecturală, Blocul Carlton reprezenta un simbol al ambiției inginerești și al eleganței urbane. Ridicat în anii ’30, într-o perioadă de efervescență economică și culturală, imobilul era considerat o adevărată minune tehnică. Cu o înălțime de 47 de metri și 14 niveluri, era cel mai înalt bloc din Capitală la momentul inaugurării sale, în 1936. Timp de doar patru ani, Carlton a fost un reper al modernității bucureștene. Apoi, în dimineața zilei de 10 noiembrie 1940, în doar câteva zeci de secunde, clădirea s-a prăbușit sub forța unui cutremur devastator, devenind unul dintre cele mai dramatice simboluri ale tragediei. Povestea sa, de la gloria interbelică la distrugerea completă, rămâne una dintre cele mai cutremurătoare pagini din istoria orașului.

O „minune” inginerească în inima Capitalei

Blocul Carlton era situat într-un punct strategic al orașului, între Piața Universității și Piața Romană, la intersecția Bulevardului Nicolae Bălcescu cu Strada Ion Câmpineanu. Zona era una dintre cele mai animate artere ale Bucureștiului, iar ridicarea unei clădiri atât de impunătoare în acel loc a reprezentat un gest de curaj arhitectural.

Proiectul a fost realizat de arhitecții George Matei Cantacuzino și Vasile Arion, iar construcția a fost executată de antrepriza fraților Karl și Leopold Schindl. Structura portantă din beton armat, o tehnologie modernă pentru acea vreme, fusese calculată de inginerul Franz Schüssler.

Clădirea impresiona nu doar prin înălțime, ci și prin complexitatea structurii sale. Fațada orientată spre bulevardul Brătianu (astăzi Bulevardul Nicolae Bălcescu) avea parter și nouă etaje, aripa dinspre strada Regală era compusă din parter și șase etaje, iar turnul din colț – elementul său definitoriu – cuprindea parter, 12 etaje și un pod. La parter funcționau magazine și o sală de cinema, ceea ce transforma imobilul într-un mic centru urban, integrat perfect în viața orașului.

Carlton găzduia 96 de apartamente, în care locuiau 226 de persoane. Era un spațiu al confortului modern, destinat clasei mijlocii și superioare, cu dotări considerate de lux la acea vreme. În doar câțiva ani, devenise un simbol al Bucureștiului aspirant la statutul marilor capitale europene.

Cutremurul din 10 noiembrie 1940 și prăbușirea

Dimineața zilei de 10 noiembrie 1940 avea să schimbe definitiv destinul clădirii și al locatarilor săi. România a fost zguduită atunci de un cutremur cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter. În doar trei minute, seismul a provocat aproximativ o mie de morți și distrugeri masive, mai ales în București.

Un martor ocular aflat pe bulevardul Bălcescu, la colț cu strada Batiștei, avea să descrie ulterior scenele dramatice. Potrivit relatării sale, Blocul Carlton se legăna amenințător în toate direcțiile. Oscilațiile deveneau din ce în ce mai ample și mai haotice, amplificând panica celor care priveau neputincioși.

La un moment dat, înclinarea laterală a depășit limita de rezistență a structurii. Partea superioară a turnului s-a desprins, prăvălindu-se pe caldarâm cu un zgomot asurzitor. Apoi, întreaga clădire s-a prăbușit ca o armonică, etajele tasându-se unele peste altele. În câteva clipe, ceea ce fusese cea mai înaltă clădire de locuințe din București s-a transformat într-un morman de moloz.

Imaginea blocului „turtit” a devenit una dintre cele mai puternice reprezentări ale tragediei din 1940. Distrugerea sa a șocat opinia publică, cu atât mai mult cu cât era o construcție relativ nouă, considerată sigură și modernă.

Primele alerte și intervenția pompierilor

Primul care a dat alarma a fost sergentul de pompieri Dumitru Bâcu, aflat la pichetul de alarmă al blocului, situat la mansardă. Trezit de zguduitura violentă a cutremurului, acesta a reușit să scape în mod miraculos. Deși a fost rănit de un zid prăbușit peste el, a găsit puterea să anunțe postul de pompieri „Ferdinand”. La scurt timp după ce a transmis mesajul, și-a pierdut cunoștința.

Alertate, echipajele de pompieri au pornit imediat spre locul tragediei. În scurt timp, toate posturile din Capitală au fost mobilizate. La fața locului au sosit și autoritățile vremii. Generalul Ion Antonescu și Horia Sima s-au deplasat pentru a se interesa de desfășurarea operațiunilor de salvare.

Conform relatărilor din presa vremii, inclusiv din paginile ziarului Universul, la locul prăbușirii au ajuns numeroase echipe de intervenție, inclusiv trupe terestre și de aviație. Au participat și echipe germane de geniu și aeronautică, care colaborau cu autoritățile române în contextul prezenței Misiunii Germane în România.

Printre oficialii prezenți se numărau generalul Petrovicescu, ministrul de Interne, generalul Hansen din comandamentul Misiunii Germane, primarul general I. G. Vântu, prefectul poliției Capitalei, colonelul St. Zăvoianu, precum și numeroși ofițeri și reprezentanți ai justiției.

Operațiunea de salvare sub ploaie și întuneric

Intervenția s-a desfășurat în condiții extrem de dificile. O ploaie măruntă cădea peste oraș, iar întunericul amplifica dramatismul situației. Echipele de salvare lucrau printre blocuri de beton și zidărie sfărâmată, folosind aparate de oxigen pentru a tăia elementele masive prăbușite.

Ambulanțele Salvării, ale Crucii Roșii și ale serviciului sanitar așteptau în apropiere, pregătite să preia victimele. Strigătul „O targă!” răsuna în noapte, iar fiecare trup scos de sub dărâmături era transportat fie la spitalul de urgență, fie la Institutul Medico-Legal.

Pentru a nu îngreuna intervenția, circulația a fost oprită pe Bulevardul Brătianu, de la statuia lui Brătianu până la Muzeul Simu. Vestea prăbușirii s-a răspândit rapid, iar bucureștenii, deja îngroziți de cutremur, au privit cu teamă și neîncredere către ruinele imensului imobil.

Până în 12 noiembrie, echipele reușiseră să scoată aproximativ douăzeci de cadavre de sub dărâmături. Mai mulți răniți au fost transportați la spital, însă șase dintre ei au murit înainte de a putea primi ajutor. În mod miraculos, în subsolul blocului și sub o scară de la parter, câțiva locatari au supraviețuit. Telefoanele din acea zonă nu fuseseră afectate, iar cei blocați au putut comunica cu exteriorul, dând speranță salvatorilor.

O tragedie care a schimbat percepția asupra siguranței

Prăbușirea Blocului Carlton a avut un impact profund asupra societății românești. Faptul că o clădire nouă, realizată cu tehnici moderne și considerată sigură, s-a prăbușit complet a ridicat semne de întrebare serioase cu privire la normele de proiectare și execuție.

Tragedia a determinat o reevaluare a standardelor de construcție și a modului în care era înțeleasă rezistența la cutremur. Carlton a devenit un exemplu dureros al vulnerabilității în fața forțelor naturii și al limitelor tehnologiei de la acea vreme.

Astăzi, locul unde s-a ridicat cândva imobilul nu mai păstrează aproape nimic din memoria sa vizibilă. Pentru mulți bucureșteni, numele Carlton este doar o referință istorică. Și totuși, povestea sa rămâne esențială pentru înțelegerea trecutului orașului.

Blocul Carlton a fost mai mult decât o clădire. A fost expresia unei epoci de optimism și ambiție, dar și simbolul fragilității umane. În doar patru ani, a trecut de la statutul de minune inginerească la ruină completă. Iar în acea dimineață de noiembrie 1940, odată cu el, s-a prăbușit și o parte din încrederea unei capitale în propriul său viitor.

Citește și: Hotelul Dunărea, bijuteria arhitectonică devenită ruină. Distrus de cutremure, abandonat de statul român