Perioada interbelică a transformat Bucureștiul într-un veritabil centru al efervescenței culturale. Cafenelele literare fremătau de discuții aprinse, teatrele erau pline seară de seară, iar scriitorii, actorii și artiștii plastici dădeau tonul unei epoci dominate de pasiune și modernitate. În acest decor boem și strălucitor s-a născut una dintre cele mai intense povești de dragoste din cultura română: legătura dintre actrița Agepsina Macri și dramaturgul Victor Eftimiu. Iubirea lor nu a fost doar un episod sentimental, ci un catalizator artistic. Ea a modelat creații, a influențat personaje și a lăsat urme adânci în literatura română a secolului XX. Povestea lor îmbină fascinația, orgoliul, gelozia și inspirația, într-un amestec care reflectă perfect spiritul epocii.

Agepsina Macri – eleganță, mister și vocație scenică

Agepsina Macri, pe numele său real Aglae Macri, a fost una dintre figurile feminine remarcabile ale scenei românești interbelice. Deși nu a cunoscut notorietatea internațională a altor mari actrițe europene, în România era apreciată pentru talentul său dramatic, pentru expresivitatea interpretărilor și pentru frumusețea ei tulburătoare.

Brunetă, cu trăsături fine și o privire adâncă, Agepsina emana un aer de mister care o făcea greu de uitat. Nu era doar o prezență plăcută pe scenă, ci o actriță cultivată și ambițioasă. A studiat la Facultatea de Litere din cadrul Sorbonei, la Paris, iar în capitala Franței a urmat și cursuri de actorie, descoperindu-și pe deplin vocația artistică.

Revenită în țară, a devenit o prezență constantă pe scenele teatrelor bucureștene. Publicul o aplauda pentru sensibilitatea și intensitatea cu care își construia rolurile. Avea o eleganță naturală, o voce caldă și pătrunzătoare și o capacitate rară de a transmite emoții autentice. Nu era doar admirată, ci și invidiată – statutul său de femeie independentă și talentată stârnea atât fascinație, cât și rivalități.

Victor Eftimiu – dramaturgul fascinat de idealul feminin

Victor Eftimiu (1889–1972) a fost unul dintre cei mai prolifici scriitori români ai secolului XX. Poet, dramaturg și eseist de origine albaneză, stabilit în România, el a lăsat în urmă o operă vastă, marcată de lirism, simbolism și teme universale.

Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără Înșir’te mărgărite și Omul care a văzut moartea, lucrări care au influențat profund teatrul românesc. Eftimiu era o figură respectată în lumea culturală, un intelectual rafinat și un spirit pasional.

Dincolo de succesul public, viața sa personală era animată de trăiri intense. Avea un temperament puternic, era orgolios și posesiv, dar capabil de iubiri mistuitoare. Întâlnirea cu Agepsina Macri avea să îi marcheze nu doar existența, ci și creația.

Prima întâlnire – între refuz și fascinație

Cei doi s-au cunoscut în cercurile artistice ale Bucureștiului interbelic. Lumea teatrului era mică, iar reputațiile circulau rapid. La un moment dat, lui Eftimiu i s-a propus să o distribuie pe Agepsina într-un rol important – Ileana Cosânzeana din „Mărul de aur”.

În memoriile sale, dramaturgul povestește cum i-a fost recomandată tânăra actriță, pe care nu o cunoștea personal. Influențat însă de intervențiile unui prieten, a oferit rolul altei actrițe, Eleonora Mihăilescu. Astfel, deși a refuzat inițial să o distribuie, destinul avea să-i aducă față în față.

Se spune că scânteia s-a aprins din prima clipă în care privirile li s-au întâlnit. Pentru Eftimiu, Agepsina nu era doar o femeie frumoasă, ci întruchiparea idealului feminin pe care îl căuta în creațiile sale. Pentru ea, el reprezenta geniul literar, bărbatul puternic și admirat, capabil să ofere nemurire prin artă.

O iubire pasională, între admirație și orgoliu

Relația lor a început sub semnul admirației reciproce, dar s-a transformat rapid într-o poveste de iubire intensă. Erau doi artiști cu temperamente vulcanice, două personalități puternice care se atrăgeau și se respingeau în același timp.

Agepsina era independentă, conștientă de valoarea ei și greu de dominat. Eftimiu, în schimb, era gelos și posesiv. Între ei au existat momente de apropiere profundă, dar și episoade de ruptură dureroasă. Certurile erau aprinse, împăcările – spectaculoase.

În cercurile literare și teatrale, relația lor devenise subiect de conversație. Erau priviți ca un cuplu emblematic al boemei bucureștene, doi artiști care trăiau cu intensitate maximă fiecare emoție.

Muza din spatele operei

Pentru Victor Eftimiu, Agepsina Macri a fost mai mult decât o iubită: a fost o muză. În perioada relației lor, scrierile sale capătă accente mai intense, mai personale, marcate de pasiune și melancolie.

În „Înșir’te mărgărite”, deși ancorată în mit și simbol, se pot identifica ecouri ale tensiunilor din viața sa sentimentală. Personajele feminine sunt puternice, fascinante, uneori inaccesibile – asemenea Agepsinei.

Poeziile sale din acea perioadă sunt încărcate de dorință și suferință. Versurile reflectă frământările unui bărbat îndrăgostit, sfâșiat între admirație și teamă de pierdere. Chiar și atunci când relația lor începea să se destrame, figura ei rămânea prezentă în creațiile sale, ca o umbră imposibil de alungat.

Despărțiri, împăcări și ruptura finală

Ca multe iubiri intense, și a lor a fost marcată de instabilitate. Diferențele de caracter, orgoliile și presiunile vieții artistice au dus la multiple despărțiri și reluări ale relației.

Fiecare ruptură era trăită dramatic. Fiecare împăcare reaprindea speranța unei stabilități care, în realitate, nu venea niciodată. În cele din urmă, epuizarea emoțională și conflictele constante au dus la separarea definitivă. Drumurile lor s-au despărțit, dar legătura spirituală nu s-a stins niciodată complet.

Moartea Agepsinei și declarația eternă de iubire

În anul 1961, Agepsina Macri s-a stins din viață. Pentru Victor Eftimiu, pierderea ei a fost devastatoare. Deși relația lor se încheiase cu mult timp înainte, amintirea ei rămăsese vie.

Pe placa de mormânt a actriței, dramaturgul a gravat o declarație de dragoste cutremurătoare. Versurile exprimă un gol existențial, o durere profundă și sentimentul că, odată cu moartea ei, o parte din el a încetat să mai existe. El se descrie ca un „strigoi” în lumea celor vii, în timp ce adevărata sa ființă se află lângă ea.

Această confesiune funerară dovedește că, dincolo de conflicte și despărțiri, iubirea lor a fost autentică și durabilă.

Moștenirea unei iubiri legendare

Povestea dintre Agepsina Macri și Victor Eftimiu rămâne una dintre cele mai fascinante din istoria culturală a României. Ea nu este doar o istorie sentimentală, ci și o dovadă a modului în care iubirea poate modela arta.

Agepsina rămâne în memoria publicului nu doar ca o actriță talentată a perioadei interbelice, ci și ca femeia care a inspirat creația unuia dintre cei mai importanți dramaturgi români. Iar Victor Eftimiu rămâne exemplul artistului care și-a transformat pasiunea și suferința în literatură.

Într-un București dominat de luminile rampei și de forfota cafenelelor literare, povestea lor continuă să fascineze. Este istoria unei iubiri care, deși nu a avut un final fericit, a reușit să atingă o formă de nemurire prin artă.

Citește și: Starurile Bucureștiului interbelic: Zizi Șerban, ”cea mai simpatică actriță de la Tănase”