În istoria culturii române, puține destine au strălucit atât de intens și s-au stins atât de repede precum cel al Iuliei Hașdeu. Copil genial, spirit precoce, artist complex și intelectual de o rară profunzime, ea a reușit în doar 18 ani să lase în urmă o operă și o legendă care continuă să fascineze. 

Un copil-minune născut într-o familie de excepție

Prima româncă înscrisă la Sorbona, poetă de expresie franceză, pianistă, cântăreață și tânără cercetătoare în filosofie, Iulia a fost un fenomen al epocii sale. Destinul ei, însă, a fost frânt de boală chiar la pragul maturității. 

În urma unei tuberculoze galopante, viața i s-a curmat în 1888, lăsând în urmă o durere imposibil de alinat pentru părinții săi și o aură de mister care avea să se adâncească odată cu ridicarea celebrului castel de la Câmpina.

O copilărie ieșită din tipare

Iulia Hașdeu s-a născut la 14 noiembrie 1869, la București, pe Strada Carol I nr. 14, fiind fiica savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu și a Iuliei Faliciu. A primit același nume ca al mamei sale, un gest simbolic prin care tatăl dorea să sublinieze legătura profundă dintre cele două ființe care îi luminau viața.

Încă din primii ani, micuța – alintată „Lilica” – a dat semne de genialitate. La numai doi ani vorbea fluent limba franceză, iar la patru ani începuse deja să scrie. La cinci ani compunea nuvele, iar la șapte ani redacta narațiuni istorice precum „Mihai Vodă Viteazul” și poezii dedicate domniei lui Țepeș Vodă. Era o minte sclipitoare, capabilă să asimileze informații cu o rapiditate uimitoare.

Un rol esențial în formarea sa l-a avut mama, care și-a dedicat întreaga energie educației fiicei. Iulia Faliciu a investit timp, disciplină și o atenție neobosită în cultivarea talentului copilei, modelându-i caracterul și voința de a realiza lucruri mari.

Uimirea intelectualilor vremii

Casa familiei Hașdeu era frecventată de personalități marcante ale culturii române. Una dintre anecdotele celebre îl are în centru pe poetul Alexandru Macedonski. Aflat în vizită, acesta ar fi întrebat-o pe fetiță dacă știe vreo poezie. Iulia i-a răspuns provocator: „Dar dumneavoastră?”. După ce Macedonski i-a recitat un poem, copila l-a reprodus integral, cuvânt cu cuvânt, câteva minute mai târziu. Memoria și inteligența ei i-au lăsat fără replică pe cei prezenți.

La opt ani, în 1877, a susținut examenul cumulat pentru clasele I-IV la Școala Primară de băieți nr. 2, sub conducerea lui Dem. Demetrescu, obținând atestatul de absolvire. În același an, și-a adunat povestirile – scrise în română și franceză – în ciclul „Istorioare pentru amicele mele și pentru toate copilele de la 10 până la 20 de ani”.

La 11 ani compunea deja piese de teatru: tragedia în trei acte „Dama de circ”, comedia „Amorul e scânteie”, dar și lucrări într-un act, în limba franceză, precum „Adieu et Bonne Arrivée” sau „Les enfants ne jugeant pas”. Scria povestiri, poezii și schițe dramatice cu o maturitate artistică surprinzătoare.

Educație aleasă și vocație artistică

Iulia a fost înscrisă ca elevă particulară la Liceul „Sfântul Sava”, unde susținea examenele alături de elevii oficiali. A absolvit instituția în 1881, cu rezultate remarcabile. Părinții ei i-au asigurat profesori particulari pentru disciplinele umaniste, limbi străine, latină, greacă, dar și pentru arte.

Tatăl ei își dorea ca fiica să beneficieze de tot ceea ce lui îi fusese inaccesibil în copilărie: muzică, pictură, cultură vastă. Iulia a urmat Conservatorul, secția de canto și pian, având o voce excepțională și o sensibilitate artistică aparte. Era atrasă de pictură și demonstra un talent vizual promițător.

Deși o parte a opiniei publice a privit cu suspiciune succesele ei – atribuindu-le influenței tatălui –, performanțele sale au fost confirmate prin rezultate concrete și aprecierea profesorilor.

Prima româncă la Sorbona

La doar 16 ani, în 1886, Iulia Hașdeu devenea prima româncă admisă la prestigioasa Universitatea Sorbona, unde urma cursurile Facultății de Litere, pregătindu-se pentru licența în Filosofie. În paralel, frecventa cursurile de la École des Hautes Études din Paris.

Era energică, entuziastă, avidă de cunoaștere. Lua lecții de pictură și canto cu profesori celebri, studia neobosit și impresiona prin seriozitate. A susținut la Sorbona două conferințe: „Logica ipotezei” și „A doua carte a lui Herodot”, dovedind un talent oratoric excepțional.

Îndrăgostită de cultura franceză, admira personalități precum Napoleon I, Ferdinand de Lesseps și Victor Hugo. Moartea lui Hugo, în 1885, a afectat-o profund.

Iulia Hașdeu s-a luptat cu boala

În timp ce își pregătea teza de doctorat, intitulată „Filosofia populară la români: logica, psihologia, metafizica, etica și teodiceea”, Iulia s-a îmbolnăvit grav. Ignorând primele simptome, a continuat să studieze cu înverșunare. Diagnosticul medicilor a fost nemilos: tuberculoză.

A fost dusă la tratament la Montreux, în Elveția, apoi la Agapia și la București. Starea ei se înrăutățea vizibil. În martie 1888, simțind apropierea sfârșitului, a scris poezia „Moartea”, o reflecție tulburătoare asupra trecerii dincolo:

„Eu nu urăsc viaţa, de moarte nu mi-e teamă,
 Că ea este lumină puternică şi caldă...”

Versurile trădează o maturitate spirituală rară, o acceptare senină a destinului. La 29 septembrie 1888, Iulia Hașdeu s-a stins din viață și a fost înmormântată la Cimitirul Bellu.

Durerea unui tată și nașterea unei legende

După moartea fiicei sale, Bogdan Petriceicu Hasdeu a descoperit manuscrise impresionante: poezii, schițe dramatice, materiale pentru teza de doctorat. Le-a publicat în „Revista Nouă” și apoi în trei volume apărute în 1889, la editurile Hachette și Socec, sub titlul „Œuvres posthumes”. Primul volum, „Bourgeons d’Avril”, a fost primit cu admirație la Paris.

Însă durerea tatălui nu s-a stins. Convins că a primit un mesaj scris de mâna fiicei sale din lumea de dincolo, Hasdeu s-a dedicat spiritismului. A consemnat experiențele în volumul „Sic Cogito”, prima lucrare de spiritism din literatura română.

Castelul de la Câmpina – templul „lumii de dincolo”

Între 1893 și 1896, Hasdeu a ridicat la Câmpina Castelul Iulia Hasdeu, un edificiu cu aspect de fortăreață medievală, conceput – potrivit afirmațiilor sale – după planurile transmise de fiica sa din lumea de dincolo.

La intrare se află două jilțuri de piatră, așezate pe câte șapte trepte, simbolizând cele șapte vămi ale văzduhului. Castelul a devenit un loc al ședințelor de spiritism, unde savantul încerca să comunice cu Iulia.

În jurul castelului s-au țesut numeroase legende: sunete de pian în nopțile liniștite, apariții misterioase pe terasă, margarete apărute din senin în grădină.

O moștenire culturală vie

În fiecare an, la 2 iulie, la Castelul Iulia Hașdeu are loc „Sărbătoarea celor 2 Iulii”, în memoria fiicei și a soției savantului. Castelul și biblioteca au fost donate Academiei Române, conform dorinței familiei.

Deși viața Iuliei Hașdeu a fost scurtă, intensitatea ei a fost copleșitoare. A demonstrat că genialitatea nu ține de vârstă și că spiritul poate transcende limitele biologice. Prin opera sa, prin legenda care o înconjoară și prin iubirea nemărginită a tatălui său, Iulia rămâne una dintre cele mai tulburătoare figuri ale culturii române.

Sursă FOTO: Facebook ColoRostariu 

Citește și: Cine a fost cronicarul Mihail Moxa și de ce are o stradă cu numele său în centrul Bucureștiului