Lascăr Catargiu s-a născut la 1 noiembrie 1823, la Iași, într-o familie boierească de prestigiu – vechiul neam al Catargiilor. Provenit dintr-o lume în care responsabilitatea administrativă și implicarea în viața publică erau moștenite din tată în fiu, Catargiu a crescut într-un mediu care îi pregătea pe tineri pentru a conduce și a organiza treburile țării.

Originile boierești și formarea intelectuală

Educația sa s-a desfășurat în pensioane particulare, unde a primit o instruire solidă în domeniile juridic, administrativ și politic. Această formare i-a permis să pășească devreme în serviciul public.

Tânăr fiind, ocupă funcții precum atașat la Ministerul de Interne, locțiitor de ispravnic la Huși, pârcălab de Neamț și apoi prefect al Iașului. Ca și alți boieri luminați ai generației sale, Catargiu nu a rămas indiferent la ideile revoluționare din 1848.

Tânărul revoluționar și anii de exil

Semnează Petiția-proclamațiune de la hotelul Petersburg din Iași, document prin care se cereau reforme democratice, modernizarea instituțiilor și mai multă libertate pentru cetățeni.

Gestul său a atras represaliile domniei lui Mihail Sturdza, iar tânărul politician este exilat pe moșia sa din județul Neamț.

Revenirea sa în viața administrativă se produce sub domnia lui Grigore Alexandru Ghica. Este numit pârcălab la Covurlui, agă al Poliției Iași și, din 1857, membru al Comitetului Electoral al Unirii, fiind ales și deputat în Divanul ad-hoc de la Iași.

Catargiu se implică activ în dezbaterile care pregăteau Unirea Principatelor, numele său fiind chiar vehiculat ca posibil domnitor al Moldovei, susținut de conservatori. Totuși, el renunță în favoarea compromisului istoric: candidatura colonelului Alexandru Ioan Cuza.

De la sprijinitor la adversar al lui Cuza

După dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza în ianuarie 1859, Catargiu contribuie la consolidarea noii realități politice. Este membru al Comisiei Centrale de la Focșani și devine ministru de Interne în guvernul moldovean condus de Manolache Epureanu.

Relațiile sale cu Cuza se strică însă rapid. Conservator convins și adept al echilibrului politic, Catargiu se arată nemulțumit de modul autoritar în care domnitorul guverna.

Alături de liberalii radicali ai lui C.A. Rosetti, el intră în celebra „monstruoasă coaliție”, o alianță neobișnuită între două tabere opuse, care în februarie 1866 îl obligă pe Cuza să abdice.

Locotenența domnească și venirea Principelui Carol I

În urma abdicării lui Cuza, se instituie o locotenență domnească formată din Lascăr Catargiu, Nicolae Haralambie și Nicolae Golescu.

Rolul acestei structuri era să asigure tranziția și stabilitatea într-un moment critic. Locotenența a pregătit terenul pentru aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern, moment care avea să schimbe cursul istoriei României.

La 11 mai 1866, Catargiu este desemnat să formeze primul guvern sub noua domnie, chiar înainte de adoptarea primei Constituții moderne a țării. Aceasta instituia monarhia constituțională și fixa cadrul instituțional al statului român modern.

Omul care l-a convins pe Carol I să rămână în România

Ani mai târziu, în timpul unei crize dinastice, Carol I s-a arătat gata să abdice, copleșit de atacurile politice și lipsa de sprijin. În acel moment critic, Lascăr Catargiu este cel care îl oprește.

Tradiția a păstrat cuvintele sale rostite cu fermitate: „Aiasta nu se poate, Măria Ta, fiindcă se pierde țara”. Prin acest gest, Catargiu nu doar că l-a convins pe principe să rămână, dar a salvat și stabilitatea țării, evitând o posibilă prăbușire a monarhiei abia instaurate.

Primul guvern stabil al României

Guvernarea Catargiu din perioada 1871–1876 rămâne în istorie ca primul guvern stabil al României moderne, reușind să ducă la capăt un mandat complet de patru ani.

În acești ani, Catargiu pune bazele unei administrații moderne și eficiente. Înființează Jandarmeria rurală, reorganizează serviciile de pașapoarte, introduce comisari speciali în gări și creează Serviciul fotografic – primul serviciu de identificare din România.

Pe plan economic, se remarcă prin stabilizarea finanțelor, introducerea monopolului tutunului și a taxei de timbru pe băuturile spirtoase. Tot el anulează concesiunea Strousberg, una dintre cele mai controversate afaceri feroviare ale secolului XIX.

Mai târziu, sprijină agricultura prin crearea Băncii Agricole și prin legea creditului agricol din 1892. În 1894, pune bazele conservării monumentelor istorice, un domeniu neglijat până atunci.

Fondator de partid și lider conservator

În plan politic, Catargiu este artizanul consolidării conservatorismului românesc. În 1880, fondează Partidul Conservator împreună cu alți 88 de lideri, devenind președinte al formațiunii până la sfârșitul vieții.

A militat pentru stabilitate, echilibru și prudență în reforme, fiind adesea adversar al liberalismului radical. În perioada guvernării liberale, conduce „Opoziția Unită”, iar în 1884 realizează fuziunea cu Partidul Liberalilor Sinceri, dând naștere Partidului Liberal Conservator.

Ultimul său mandat de prim-ministru, între 1891–1895, continuă linia reformelor economice și administrative esențiale. Astfel, Catargiu se dovedește a fi unul dintre puținii politicieni ai secolului XIX care au reușit să îmbine tradiția boierească cu cerințele modernizării statului.

Moartea și moștenirea politică

Lascăr Catargiu a încetat din viață la 30 martie 1899, la București, la vârsta de 75 de ani. A rămas în memoria publică drept unul dintre ultimii mari boieri ai politicii românești, un om care a știut să pună interesul țării mai presus de cel personal.

El a fost puntea dintre epoca domniilor fanariote și cea a regilor constituționali, dintre moșia boierească și administrația modernă.

Moștenirea sa nu constă doar în instituțiile create sau în reformele promovate, ci și în stabilitatea pe care a reușit să o impună într-o epocă marcată de instabilitate și lupte politice acerbe.

Catargiu rămâne figura omului care l-a dat jos pe Cuza, dar și cel care l-a convins pe Carol să rămână, cel care a rostit cuvintele ce au salvat un regat.

De ce are un bulevard în București numele lui

Bulevardul Lascăr Catargiu din București leagă Piața Romană de Piața Victoriei, fiind una dintre arterele centrale ale orașului. Alegerea numelui nu este întâmplătoare. Atribuirea acestei denumiri marchează recunoașterea contribuției esențiale a lui Catargiu la consolidarea statului român modern și la instaurarea monarhiei constituționale.

De-a lungul istoriei, bulevardul și-a schimbat numele. În perioada comunistă, a fost redenumit Bulevardul Ana Ipătescu, dar după 1989 a revenit la numele inițial, ca o reparație istorică. Astăzi, strada nu este doar o arteră de trafic intens, ci și un loc cu valoare arhitecturală și culturală, flancat de clădiri monumentale, vile elegante și instituții importante.

Lascăr Catargiu rămâne una dintre cele mai solide figuri ale istoriei politice românești. Boier prin origine, dar modernizator prin fapte, el a fost omul echilibrului într-o epocă a frământărilor. A știut să negocieze între tradiție și reformă, între conservatorism și nevoia de progres.

Bulevardul care îi poartă numele în București este o recunoaștere simbolică a acestui rol istoric: un om care a știut să țină țara pe linia de plutire, să pună bazele instituțiilor moderne și să asigure stabilitatea de care România avea nevoie. Astfel, memoria sa rămâne vie nu doar în paginile manualelor de istorie, ci și în însăși geografia capitalei.

Citește și: Cine l-a omorât pe prim-ministrul Barbu Catargiu? Povestea primului asasinat politic din istoria țării noastre