La marginea agitației bucureștene, sub valurile liniștite ale Lacului Morii, se află o poveste îngropată în timp și apă. Este o poveste despre un cimitir și o biserică veche, care, deși nu mai sunt vizibile la suprafață, rămân parte din istoria orașului, o istorie uitată de mulți, dar păstrată în adâncuri.

Cimitirul și biserica - îngropate sub apă

Sub apele liniștite ale Lacului Morii se ascunde o poveste uitată de mulți, dar care încă bântuie memoria colectivă a orașului. Pe locul unde astăzi se întind valurile lacului, odinioară pulsa viața comunității Crângași, cu ale sale case modeste, străzi prăfuite și, mai ales, cu o biserică impunătoare și un cimitir plin de istorie. 

În anii '80 însă, regimul comunist a decis să transforme această zonă într-un lac de acumulare, menit să protejeze orașul de inundații. Astfel, peste 400 de case, două școli, biserica și cimitirul au fost condamnate la dispariție. Locuitorii au fost forțați să-și părăsească locuințele, iar familiile au primit un termen limită pentru a-și muta morții în alte cimitire. Timpul scurt și condițiile impuse au făcut ca multe morminte să nu fie mutate la timp, iar buldozerele au nivelat terenul, lăsând în urmă o rană deschisă în sufletul comunității. ​ 

Potrivit mărturiilor unor localnici și istorici, biserica ar fi fost una dintre cele mai vechi din zonă, un loc unde s-au oficiat slujbe timp de secole. Odată cu amenajarea lacului, biserica a fost demolată, iar ceea ce rămânea din ea a fost acoperit de ape, fără a mai fi vreodată restaurat sau redat publicului. 

O poveste neauzită

De-a lungul decadelor, Lacul Morii a fost martor tăcut la tot ce se întâmpla în jurul său, dar povestea cimitirului și a bisericii rămâne aproape necunoscută. Într-o eră în care dezvoltarea orașului pare să înlocuiască trecutul cu un viitor tot mai modern, aceste locuri uitate sub apă sunt un reminder că, în spatele fiecărei construcții, se ascund povești care merită să fie povestite.

Legenda vorbește, însă, și despre niște remindere vii și greu de ignorat. Se spune că, după umplerea lacului, pe suprafața apei au fost văzute plutind sicrie și oseminte, iar pescarii povestesc despre sunete ciudate auzite în zorii zilei, ca niște bătăi în metal. Aceste povești au alimentat mitul conform căruia Lacul Morii ar fi bântuit de sufletele celor ale căror morminte au fost profanate. ​

 Un loc de meditație? 

Astăzi, Lacul Morii este un loc de recreere pentru locuitorii din București, cu alei pentru plimbări, piste pentru biciclete și o atmosferă relaxantă, dar, la fiecare val care se sparge de malurile sale, se poate auzi ecoul unei istorii pierdute. Deși apa a acoperit cimitirul și biserica, nu a reușit să le șteargă amintirea.

Dacă te afli vreodată pe malul lacului, poate că vei privi spre adâncuri cu o nouă curiozitate, căutând acele urme ale unui trecut care nu mai este vizibil, dar care trăiește încă în poveștile nespuse ale orașului. Poate că, în cele din urmă, Lacul Morii nu este doar un loc de recreere, ci și o poartă tăcută către o lume uitată, acoperită de apă, dar mereu prezentă.

Citește și Lacul Morii – singura faleză a Capitalei sau o oportunitate irosită?