În vara anului 1864, Bucureștiul făcea un pas decisiv spre modernitate administrativă. Orașul, numit oficial la acea vreme „comuna București”, organiza pentru prima dată alegeri pentru funcția de primar. Era un moment de cotitură pentru o capitală aflată încă în proces de consolidare instituțională după Unirea Principatelor din 1859. În fruntea noii administrații avea să ajungă un militar cu experiență și cu un profil public deja conturat: generalul Barbu Vlădoianu.

Alegeri cu vot cenzitar într-un oraș de 200.000 de locuitori

Victoria sa a fost una la limită. Dintr-un total de 18 candidați, Vlădoianu a obținut 1081 de voturi, cu doar opt mai multe decât contracandidatul său direct, Pavel Tetorianu, care a strâns 1073. Ultimul clasat, N. Manolescu, a avut 826 de voturi. Diferența infimă dintre primele două poziții arată cât de strânsă a fost competiția și cât de fragmentat era electoratul. 

La mijlocul secolului al XIX-lea, Bucureștiul avea peste 200.000 de locuitori, potrivit presei vremii. Cu toate acestea, dreptul de vot nu era universal. Alegerile se desfășurau pe baza unui sistem cenzitar, ceea ce însemna că doar cei care îndeplineau anumite criterii de avere sau statut social puteau participa la scrutin. Practic, o mică parte a populației decidea conducerea orașului.

În acest context restrâns, cele 1081 de voturi care i-au asigurat victoria lui Vlădoianu au fost suficiente pentru a-l instala în funcție la 7 august 1864. Mandatul de primar dura, la acea vreme, doar un an. Ulterior, în 1872, el avea să mai câștige un nou mandat, tot cu o durată de un an.

Născut în 1812 și decedat în 1876, Vlădoianu era deja o figură cunoscută în spațiul public înainte de a deveni edil. Prima mențiune a numelui său în presă apare în 1859, într-o publicație sibiană, unde era trecut cu litere chirilice, semn al tranziției lingvistice din epocă.

De la ministru al Miliției la primar al Capitalei

În anul Unirii, 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza l-a numit pe Barbu Vlădoianu ministru al Miliției. În presa vremii, alături de alte nume importante precum Barbu Catargiu sau Dimitrie Brătianu, Vlădoianu era menționat drept șef al Miliției, într-o formulare specifică epocii.

Această experiență în administrația centrală i-a consolidat profilul de om al instituțiilor și l-a recomandat pentru funcția de primar. Alegerea sa din 1864 a fost salutată de presa bucureșteană, însă comentatorii vremii nu au ezitat să sublinieze provocările uriașe care îl așteptau.

Unul dintre primele gesturi ale noului primar a fost să prezinte situația financiară a „casei comunale”, adică a bugetului orașului. Tabloul veniturilor și cheltuielilor era descurajator. Bugetul anual abia depășea un milion de lei, sumă considerată insuficientă pentru nevoile unui oraș atât de întins și populat.

Presa vremii observa că, în aceste condiții, nu era de mirare că Bucureștiul nu beneficia de amenajări urbanistice comparabile cu cele din marile orașe europene. Iluminatul era precar, alimentarea cu apă insuficientă, iar râul Dâmbovița nu era nici măcar curățat corespunzător. Criticile existau, dar realitatea financiară limita drastic posibilitățile de intervenție.

Împrumutul de 10 milioane de franci și începutul modernizării

Conștient de aceste limite, Vlădoianu a propus, încă din prima ședință a Consiliului, contractarea unui împrumut extern de 10 milioane de franci. Era o sumă impresionantă pentru epocă și reflecta ambiția de a transforma radical infrastructura orașului.

Primarul a susținut că, printr-o gestionare atentă a veniturilor și prin reorganizarea unor surse fiscale, orașul ar putea suporta plata dobânzii și a amortismentului aferente împrumutului. Deși propunerea a fost acceptată în principiu, nu toți consilierii au fost de acord. Doi dintre ei au votat împotrivă, semn că ideea îndatorării externe genera rezerve.

Chiar și așa, inițiativa arată o schimbare de mentalitate. Bucureștiul nu mai era privit doar ca o așezare tradițională, ci ca un oraș care trebuia să investească masiv pentru a recupera decalajele față de Occident.

Intervenții decisive: Dâmbovița, străzile și instituțiile civile

În timpul primului mandat al lui Vlădoianu au fost luate măsuri concrete. Morile de apă de pe Dâmbovița au fost desființate, iar autoritățile au început un proiect de canalizare a râului, cu scopul de a preveni inundațiile. Dâmbovița era, în epocă, o sursă frecventă de probleme sanitare și hidrologice, iar intervențiile asupra cursului său erau esențiale.

Tot atunci a fost organizat primul corp de pietrari, însărcinat cu pietruirea străzilor. Drumurile Bucureștiului erau, în mare parte, impracticabile pe vreme ploioasă, iar modernizarea carosabilului reprezenta o prioritate.

În 1865, administrația condusă de Vlădoianu a înființat Oficiul de stare civilă, un pas important în organizarea evidenței populației. Tot în acea perioadă a fost semnat contractul de concesiune pentru construirea primei linii de cale ferată de pe teritoriul României, pe ruta București–Giurgiu. Acest proiect a deschis drumul dezvoltării rețelei feroviare naționale.

Al doilea mandat: Calea Victoriei și tramvaiul cu cai

În 1872, Vlădoianu a revenit la conducerea orașului pentru încă un an. De această dată, unul dintre proiectele importante a fost pavarea cu gresie și granit a Podului Mogoșoaia, artera care avea să fie redenumită, în 1878, Calea Victoriei. Lucrările au fost finalizate în același an, marcând un nou pas în modernizarea infrastructurii urbane.

Tot în 1872 a fost inaugurată prima linie de tramvai tras de cai din București, cunoscută popular drept „tramcar”. Aceasta făcea legătura între Gara Târgoviștei, actuala Gara de Nord, și bariera Moșilor. Introducerea acestui mijloc de transport a schimbat radical mobilitatea urbană și a pregătit terenul pentru dezvoltarea ulterioară a transportului public.

Aceste inițiative arată că mandatul său nu a fost unul simbolic. Deși limitat ca durată, el a coincis cu începutul unor transformări structurale care aveau să modeleze Bucureștiul modern.

Moștenirea unui primar de început de drum

Generalul Barbu Vlădoianu a murit în 1876 și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, loc de odihnă pentru numeroase personalități ale României. Astăzi, o stradă din sectorul 1 al Capitalei îi poartă numele, amintind de rolul său în istoria orașului.

Mandatul câștigat la doar opt voturi diferență a fost mai mult decât o victorie electorală strânsă. A reprezentat începutul unei administrații moderne, orientate spre infrastructură, organizare instituțională și investiții majore. Într-un București cu resurse limitate, dar cu ambiții mari, Vlădoianu a încercat să pună bazele unei guvernări urbane eficiente.

Privind retrospectiv, povestea primului primar al Capitalei nu este doar despre o competiție electorală dramatică, ci despre momentul în care Bucureștiul a început să se gândească la sine ca la un oraș european, cu instituții solide și proiecte de anvergură. Iar acest început poartă, indiscutabil, numele generalului Barbu Vlădoianu.

Citește și: Dem. I. Dobrescu, primarul care a transformat Capitala în Micul Paris, are o stradă în București